Istoric

Cercetarile arheologice efectuate pe teritoriul judetului Sibiu au descoperit urme de viata din timpuri stravechi. Unele sunt tipice paleoliticului inferior (circa 600.000 de ani inainte de Hr.). Cercetarile arheologice de la Ocna Sibiului si Sura Mica atesta locuirea acestor teritorii din epoca neolitica (circa 6500-1700 inainte de Hr.) de oameni pasnici, harnici agricultori si pastori. Din epoca bronzului s-au gasit numeroase vestigii la Gusterita. Aceste descoperiri provin din epoca fierului (Lathene – circa 300 inainte de Hr pana la 106 dupa Hr.), dovedind o viata infloritoare si o civilizatie geto-dacica si in satele invecinate: Sura Mare, Hamba, Slimnic. Pe teritoriul comunei nu s-au facut sapaturi special si cercetari sistematice, cu toate ca s-au gasit in unele puncte lucruri care atesta existenta unei comunitati stabilite aici, dar si trecerea unor popoare migratoare.

Intamplari importante si fapte de mare importanta au avut loc in comuna Sura Mare. Cele mai mari au trecut fara a fi consemnate in cornici sau scrieri, pentru ca asa erau vremurile antice. Datorita asezarii sale in apropierea Sibiului si a drumurilor de legatura cu nordul si estul Transilvaniei, satul a cunoscut navalirile, jafurile, devastarile, concentrarile de trupe si represaliile, care, toate au provocat nenumarate suferinte. Totusi dupa secolul al XII-lea, odata cu venirea colonistilor sasi, multe dintre evenimente au fost inscrise in registrele si cronicile sasesti sau documente care s-au pastrat in arhivele sibiene.

Astfel sunt consemnate navalirile tatarilor din anii 1241/1242, cand acestia au adus mari stricaciuni locuitorilor din Sura mare; luptele din 1308 pentru succesiunea la tronul Ungariei, dintre Carol Robert de Anjou si Otto de Bavaria, unde este amintit comitele Gobelinus originar din Sura Mare. Importanta este cearta izbucnita in 1349 intre locuitorii din Sura Mare si cei din Slimnic pentru locurile din Sarba, Paraul lui Bucurel si Bacea din apropierea Slimnicului si totusi proprietatea Surenilor. Dupa lupte si judecati, Administratia celor 7 Scaune sasesti a dat castig de cauza Surenilor. Neintelegerea pentru acele locuri a durat pana in 1778, mai bine de 400 de ani, iar terenul a ramas in stapanirea Surenilor. Sunt amintite si navalirile turcilor, motiv pentru care, pe teritoriul comunei trec cunoscuti domnitori precum Iancu de Hunedoara (1445), Vladislav II (1455), Radu de la Afumati (1522). De amintit este si razbunarea ostirii lui Mihai Viteazu pe sasii din Sura Mare dupa lupta castigata la Selimbar, sasi care au facut parte din oastea lui Bathory, oastea facand represalii prin comuna, dandu-i foc (1599).

Urmeaza apoi o noua etapa din istoria comunei Sura Mare, cand Transilvania, din principat autonom, intra sub suzeranitatea Habsburgilor. Din acest timp, Sura Mare are amintirea Rascoalei kurutilor extinsa si in Transilvania (1703-1711), mai precis a infrangerii acestei rascoale, lupta fiind una foarte sangeroasa si purtandu-se chiar pe teritoriul comunei noastre. Kurutii erau taranii unguri si secui carora li s-a alaturat si dezmostenitii tarani romani. Se pretindeau o oaste crestina care se ingrijea de populatia exploatata, insa tocmai impotriva taranilor actionau, pentru ca nobilii, proprietari de pamant nu erau pe pamant craiesc. Sasii au refuzat sa se incadreze in ostile kurute, fapt pentru care au devenit dusmani inversunati. Istoricii au considerat perioada kurutilor drept un dezastru economic, iar pe kuruti distrugatori de bunuri si de traditii de veacuri, ba mai mult, chiar criminali, pentru ca au ucis si au incendiat sate intregi.

Comuna Sura Mare are de a face cu propaganda pentru convertirea romanilor ortodocsi. Diplomei Leopoldine din 1691 care a pornit actiunea de rupere a unitatii religioase a romanilor ardeleni, i-a urmat Decretul imperial din 1701care admitea doar 4 religii: catolica, luterana, calvinista si unitariana. De ortodoxie nici vorba. Li se promiteau o serie de beneficii celor care treceau la alta religie, beneficii care nu li s-au acordat, ba mai mult au fost pedepsiti. A urmat lupta confesionala dintre ortodocsi si ceilalti.

O noua etapa in istoria comunei noastre este Revolutia de la 1848, revolutie care si-a facut simtita prezenta apasat, teritoriul comunei fiind martor al luptelor duse intre trupele revolutionare unguresti conduse de generalul Iosif Bem in tentative de a cuceri Sibiul si armatele austriace conduse de generalul Puchner, din Sibiu.Trupele revolutionare au fost infrante si alungate dincolo de hotarul Surii Mari, retragandu-se la Medias si facand pradaciuni si ucideri. Intre timp in ajutorul imperialilor au venit trupele rusesti, impreuna atacand revolutionarii lui Iosif Bem la Ocna. In cimitirul Ghispar din Sura Mare au fost inmormantati si o parte din militarii rusi care au pierit in luptele duse. Inca o data generalul Bem se indreapta spre Sibiu, dand un foc de artilerie uimitor peste armatele imperial si rusesti. Dupa o crancena inclestare, ungurii sunt infranti, cei ramasi fugind spre Sebes si de acolo spre Arad. Revolutia maghiara din anii 1848-1849 este infranta.

Locuitorii comunei Sura Mare vor participa si la cele doua razboaie mondiale, inceperea razboiului aducand mari necazuri populatiei. Pe langa cercetari si rechizitii de animale si atelaje, pe langa miscarile de trupe prin comuna, au fost si bombardamente, mai multe case daramate si oameni raniti sau ucisi. In primul razboi mondial vor pleca pe front (conform unei liste intocmite) 68 de barbati din comuna (insa numarul a fost mai mare), dintre care 36 nu se vor mai intoarce. In al doilea razboi mondial vor participa 53 de barbate dintre care 10 nu se vor mai intoarce acasa. De consemnat faptul ca atat in primul cat si in al doilea razboi mondial au participat si locuitori sasi ai comunei.

Suferintele cauzate de primul razboi mondial nu au fost in zadar, in urma acestui razboi implinindu-se un mare vis al romanilor, cel mai mare chiar, Marea Unire de la Alba Iulia, eveniment la care au participat si locuitori ai comunei, entuziasmul lor fiind atat de mare incat unii dintre ei au mers pe picioare la Alba Iulia.